Școala astfel: educație sexuală cu un șorț cu organele reproducătoare desenate pe el

O elevă rămâne însărcinată. Ca să-i educe pe ceilalți elevi, școala le aduce o doctoriță în vârstă care poartă un șorț cu organele reproducătoare desenate pe el. S-a întâmplat într-o unitate de învățământ din județul Prahova. De ce se face așa educație sexuală în școlile românești? Și ce ne arată, de fapt, experiența unor țări europene în ale căror școli se predă cu adevărat educație sexuală, de câteva decenii? | Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

În județul Vaslui, o singură unitate sanitară publică face întreruperi de sarcină la cerere – Spitalul Municipal Elena Beldiman din orașul Bârlad. În perioada 2015-2021 medicii din acest spital au realizat 3.203 de avorturi la cerere. În 458 de cazuri vorbim de fete cu vârste sub 19 ani. Asta înseamnă că, la fiecare 7 femei care au solicitat o întrerupere de sarcină în unitatea sanitară vasluiană, una a fost adolescentă.

Situația de la spitalul din Bârlad nu este o excepție. Ea se conturează statistic la nivel național, așa cum reiese din datele obținute în ultimele luni de Jurnalul Decretului de la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), direcțiile județene de sănătate publică (DSP) și sutele de spitale publice interpelate.

În aceeași perioadă, 2015-2021, avorturile la cerere aferente categoriilor de vârstă sub 15 și 15-19 ani ani au reprezentat 17% din totalul întreruperilor voluntare de sarcină efectuate la Spitalul Județean de Urgență Cluj, 10% din cele făcute la Județeanul din Constanța și 8% din cele efectuate la Maternitatea Buftea. 

La nivel european ocupăm poziții fruntașe în statistica mamelor minore, dar și a avorturilor la cerere în rândul minorelor. Pentru observarea fenomenului e suficientă încrucișarea unor seturi de date pe care statul român oricum le prelucrează anual. Și totuși, administrațiile centrale și locale responsabile nu fac aproape nimic pentru prevenirea sa. Se mulțumesc să constate că fenomenul există – și cam atât. 

Trăim într-o societate în care, în ciuda datelor statistice lămuritoare, mai mulți actori publici se pun de-a curmezișul implementării unor programe educaționale și servicii specifice pentru limitarea sarcinilor la minore (și a efectelor conexe).

Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Confruntat cu presiunile venite din partea instituțiilor de cult religios (între care Biserica Ortodoxă Română este cea mai vocală) și a unor grupări conservatoare, statul român stă de ani de zile pe loc, încremenit în inacțiune când vine vorba de educație sexuală în școli sau de servicii de sănătate reproductivă oferite tinerilor. 

Dincolo de încadrarea legală, avortul la cerere înseamnă o discuție publică despre prestații medicale (inclusiv despre transferul forțat al serviciului dinspre sectorul sanitar public spre cel privat). Dar înseamnă și o discuție despre acces la contracepție și la educație. 

Ne-am propus să abordăm în acest articol tema educației sexuale pentru că ea este fundamentală în evantaiul de cauze care determină eșecul sistemic din România al politicilor de sănătate sexuală și drepturi reproductive.

Tema este una controversată din pricina manipulării subiectului de către actorii menționați mai sus. Pozițiile lor publice au formulat și transmis ideea că educația sexuală ar fi metoda prin care se distruge inocența copiilor împinși să se masturbeze de timpuriu. Și totuși, din documentarea realizată de Jurnalul Decretului reiese că experiențele țărilor europene care predau de decenii noțiuni de educație sexuală în școli probează cu totul altceva.

Statistic, avem toate motivele să introducem educația sexuală în școli. E suficient (și lămuritor) să ne uităm doar la datele pe care le furnizează sistemul medical cu privire la numărul de nașteri și de avorturi înregistrate la minore.

Tot statistic, nu avem date obiective la îndemână pentru a considera că educația sexuală produce efecte negative în mințile tinerilor, influențându-le în rău comportamentul social. E suficient să ne uităm în acest sens la țările în care astfel de noțiuni se predau de zeci de ani în școli. Toate cifrele lor statistice arată mai bine decât ale României.

De cele mai multe ori, despre subiectul educației sexuale se pronunță adulții – prin părinți, politicieni, asociații civice sau religioase. Noi am ales să ne adresăm elevilor. Am trimis la finalul verii o serie de întrebări către sute de elevi și foști elevi din 22 de județe ale țării. Ne-au răspuns integral 157 de persoane. 

Notăm acest procent: 87% dintre elevii chestionați nu au auzit niciodată de Decretul 770 din octombrie 1966, cel care a criminalizat avorturile la cerere în România ceaușistă. Așa ceva nu se predă în manualele noastre de istorie.

Practic, elevii români ies de pe băncile școlilor și fără date concrete despre propria sănătate reproductivă și sexuală și fără informații socio-istorice despre locul în care poate sfârși o societate care interzice avorturile, care limitează contracepția și care transformă sexualitatea într-o temă tabu, despre care se vorbește doar în șoaptă.

Dincolo de procente, răspunsurile pe care le-am primit de la elevi arată eșecul statului român de a oferi o educație racordată la nevoile societății în care e chemat să trăiască viitorul cetățean cu drept de vot, plătitor de taxe și impozite.

Acest eșec nu vine strict din faptul că educația sexuală nu e încă materie obligatorie în școlile românești, ci mai ales din felul limitat în care înțelegem educația sexuală și rolul ei. Simpla predare a unor astfel de noțiuni în școli nu înseamnă deloc că statul și-a făcut treaba. Educația sexuală înseamnă și monitorizarea unor indicatori socio-sanitari, înseamnă și cercetare specializată în domeniul reproducerii, înseamnă și un sistem de servicii conexe.

Deocamdată, în România discutăm despre educație sexuală apelând la criterii care nici măcar nu-și au locul în discuție. Educația sexuală nu e materia care învață copiii de 4-5 ani să se masturbeze. Educația sexuală nu e nici metoda prin care o persoană heterosexuală poate deveni homosexuală. Iar educația sexuală nu e sinonimă cu desfrâul.

Toate aceste deficiențe de înțelegere și abordare (deficiențe pe care tot școala românească le face posibile) vin cu o serie de consecințe sociale devastatoare – mame minore, avorturi folosite pe post de mijloace contraceptive, trafic de persoane, abuzuri sexuale cu victime minore.

În România educația sexuală este o componentă a cursului opțional Educația pentru Sănătate, introdus de Ministerul Educației în programa școlară în 2004. 

La acel moment, ministerul de resort a elaborat și o ofertă de curriculum școlar. Potrivit acestui plan educațional, temele legate de educația sexuală ar trebui abordate în ciclul primar, gimnazial, dar și la liceu. 

Click pe imagine pentru a consulta documentul.

Folosirea condițional-optativului nu este întâmplătoare. Un articol HotNews arăta în iunie 2021 că, pe hârtie, 148.500 de elevi urmează cursul opțional Educație pentru Sănătate. Adică 7% din activul școlar. 

Sintagma pe hârtie nu este nici ea prezentă din întâmplare. Extrem de important ce au învățat practic cei care au urmat cursul (ori cine le-a prezentat informațiile). I-am întrebat pe elevii abordați în cadrul documentării noastre dacă au făcut cursul opțional menționat – și i-am rugat pe cei care au răspuns afirmativ să ne relateze ce au învățat. 

Din cei 157 de elevi care au răspuns solicitării noastre, 123 nu au făcut cursul de Educație pentru Sănătate. 

În cazul celor 34 care au urmat în școală cursul opțional, nici măcar unul nu a parcurs materia de-a lungul celor trei cicluri de învățământ (primar, gimnazial și liceal). Practic, dacă analizăm în paralel cum e structurată programa, ajungem repede la concluzia că niciunul nu a primit informații complete în cadrul opționalului de Educație pentru Sănătate. Gândiți-vă, spre comparație, că ați fi făcut o materie școlară doar în clasa a III-a, a VI-a sau a X-a.

Am făcut în clasele V-VII, cu diriginta mea, care era și profesoară de biologie. Am primit cel mai mult informații de pregătire înaintea sexului. Să iei toate măsurile de siguranță înainte să te gândești să faci asta. Adică, de exemplu, să îți faci analizele ca să fii sigur că nu ai o boală și o poți transmite partenerului pe cale sexuală sau să previi o sarcină nedorită folosind protecția.

În general, din răspunsurile colectate reiese că predarea cursului opțional a fost asigurată de profesoarele de biologie, de diriginți sau de asistentele școlii. 

Pentru cei care nu au urmat cursul de Educație pentru Sănătate, o oportunitate să afle câteva noțiuni ar fi fost cursul de biologie pentru clasa a VII-a, în cadrul orei despre funcția de reproducere. Aici ar fi învățat despre modificările pe care le aduce pubertatea, despre sistemul reproducător la om, concepție și contracepție. 

Nici în acest caz folosirea condițional-optativului nu este întâmplătoare. 

I-am întrebat pe elevii care nu au urmat cursul de Educație pentru Sănătate în cadrul căror ore au primit informații legate de educația sexuală. 40 din 123 le-au primit la ora de biologie. Dar și aici este important ce conținut le-a fost prezentat elevilor. 

Un singur elev dintre cei care au menționat ora de biologie ca sursă a informațiilor s-a declarat mulțumit de ce a aflat și de felul în care i-au fost prezentate informațiile. 

Cum au ajuns informațiile, dacă au ajuns, la cei pentru care opționalul de Educație pentru Sănătate și ora de biologie nu au reprezentat o variantă? 

Organizația Mondială a Sănătății (OMS), prin Centrul Federal German de Educaţie pentru Sănătate (BZgA), a elaborat în 2010 standardele pentru educație sexuală în Europa. Este broșura din care unii politicieni români au cules cuvinte și rânduri disparate, pe care apoi le-au reinterpretat pentru a transmite public că OMS cere să învățăm copiii de patru ani să se masturbeze. În niciuna din cele 63 de pagini ale ghidului nu scrie așa ceva. 

BZgA este autoritatea de specialitate din zona educației pentru sănătate care operează în subordinea Ministerului Federal al Sănătății din Germania. 

Într-un răspuns formulat la solicitarea colectivului nostru jurnalistic, BZgA precizează că măsurile și programele instituției contribuie la prevenirea bolilor, la îmbunătățirea depistării lor precoce, dar și la promovarea sănătății prin programe educaționale. Atâta vreme cât oamenii sunt informați, ei vor ști să se comporte sănătos – așa cred cei de la BZgA. 

În 2018, BZgA a realizat o monitorizare amplă care viza stadiul educației sexuale în țările europene. 

Ce ne arată acest inventar continental? Primul lucru care trebuie menționat este că, spre deosebire de România, în majoritatea țărilor europene educația sexuală este obligatorie în școli. În țările cu tradiție (care predau astfel de noțiuni de zeci de ani) vorbim deja de abordări interdisciplinare. Educația sexuală nu e doar o materie de sine stătătoare, ci un subiect care poate fi abordat în cadrul mai multor discipline precum religia, istoria, artele, educația civică sau educația fizică. 

Spre deosebire de România, în aceste țări există organisme specializate care se ocupă de monitorizare și cercetare pentru a vedea efectele sociale ale predării, dar și pentru a afla cum poate fi îmbunătățită transmiterea noțiunilor de educație sexuală.

Am vrut să aflăm de la elevii chestionați ce așteptări au sau au avut de la școală pe tema educației sexuale. În primul rând, 78% dintre cei 157 care ne-au răspuns și-ar dori ca educația sexuală să fie obligatorie și școala să funcționeze ca principală sursă de informații. Și asta pentru că argumentul promovat de cei care se opun educației sexuale, cum că tema este una personală și ar trebui tratată în sânul familiei, se dovedește fals în practică. Sunt puține ocaziile în care tinerii au primit în familie informațiile de care aveau nevoie sau pe care și le doreau.

30% din cei 157 de elevi nu au primit nicio informație acasă. 70% spun că au primit, dar doar jumătate dintre aceștia au considerat informațiile suficiente. 

Între răspunsurile obținute și compilate de Jurnalul Decretului există puține cazuri în care  elevii s-au declarat bine informații și sfătuiți în familie cu privire la educația sexuală.

Am aflat cum vin copiii pe lume la 3 ani și nu m-a afectat cu nimic pe termen lung, mai mult m-a disciplinat. De-a lungul anilor, mama a fost sursa mea de informații. A vorbit deschis cu mine și apelez la ea și în continuare.

Fără ei (n.r. – părinți) nu aș fi știut despre așa ceva și nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi putut întâmpla.

Experiențele sistemelor europene de învățământ care predau în mod integrat noțiuni de educație sexuală arată, fără echivoc, că responsabilitatea informării corecte și complete este în sarcina școlii. Momentan, educația românească nu-și asumă această responsabilitate și continuă să fie o sursă de proastă informare (dacă nu chiar de dezinformare) pentru elevi. 

Nu m-am gândit de prea multe ori ca școala să facă ceva, pentru că m-am informat singură. Am aflat de la 11 ani de Sexul vs Barza și mi-a prins foarte bine.

Tot ce știu acum despre educația sexuală este din surse precum YouTube, Instagram și diferite pagini web dedicate educației sexuale. Însă cu toții simțim o anumită reținere față de informațiile din mediul online, nu știm sigur cât sunt de adevărate. Eu personal m-am regăsit în situații de natură sexuală în care m-am întrebat de ce nu mi-au zis asta la școală?

Răspunsurile primite de la elevi despre ce ar fi vrut să afle de la școală legat de educația sexuală demontează teoriile despre cum educația sexuală îi strică pe copii pentru că-i învață să facă sex. 

Deşi am fost în unul din liceele de top din oraşul meu, aveam câteva colege care erau în relații abuzive. Cred că ar fi ajutat să vorbim și despre partea asta a relațiilor, despre revenge porn. (…)

Cred că e important să se vorbească și despre masturbare în siguranță, despre site-urile de porn; despre siguranța trimiterii mesajelor cu tentă sexuală pe internet și în general cum să fii în siguranță pe internet. Despre orientări sexuale, despre identitatea de gen.

Rândurile de mai sus nu sunt singulare în inventarul documentar realizat de Jurnalul Decretului. Zeci de elevi menționează problema relațiilor abuzive, a abuzurilor sexuale, a consimțământului. Nu este o întâmplare că elevii cer să fie informați pe aceste subiecte. 

România ocupă un loc fruntaș la capitolul mame minore, dar nu se prezintă bine nici la capitolul statistic legat de persoane traficate. Iar în ceea ce privește infracțiunile sexuale, e tot o realitate statistică faptul că multe dintre victimele minore nu semnalează abuzurile la care sunt supuse pentru că nu conștientizează situația de abuz.

În general, justiția română consideră că tăcerea unei minore, care nu spune nimic după ce a fost abuzată, este indicativă pentru prezența consimțământului. În realitate, lucrurile funcționează invers: o victimă de vârstă mică tace pentru că nu înțelege că a fost supusă unui abuz. Și nu înțelege pentru că nici familia, nici școala nu au echipat-o cu noțiunile elementare necesare.

Explicațiile obținute de Jurnalul Decretului de la elevi mai arată ceva. Capacitatea lor de a vedea mai clar despre ce ar trebui să fie educația sexuală este mai mare decât a adulților.

Ce transmit practic opiniile compilate de Jurnalul Decretului este că elevii vor să știe mai mult decât informații despre prevenirea sarcinii, a bolilor și folosirea mijloacelor contraceptive. Vor să discute despre plăcerea actului sexual, despre dificultățile primului act sexual. Vor să nu fie judecați pentru că au ales să-și înceapă viața sexuală și vor un spațiu sigur în care să-și exprime temerile și curiozitățile.

În Belgia există o organizație, Sensoa, care promovează ideea că educația sexuală ar trebui să acorde atenție și laturii plăcute, printr-o abordare pozitivă. Cei de la Sensoa pun accent pe conceptul de sănătate sexuală care este inevitabil legată de respectarea drepturilor sexuale și reproductive.

Sănătatea sexuală este legată și de dreptul de a avea acces la informații, resurse, servicii. În acest sens au dezvoltat un plan ministerial de politici (2016-2020) pentru promovarea sănătății sexuale. Sensoa e un ONG, dar e totodată și un partener al statului belgian în formularea programei școlare de educație sexuală.

Într-o conferință BZgA din 2017, OMS atrăgea atenția asupra înțelegerii limitate a sănătății sexuale, dar și asupra lipsei datelor. 

Sănătatea sexuală în unele țări este asociată numai cu infecții cu transmitere sexuală. Probleme precum bunăstarea sexuală și sănătatea reproducerii sunt fie considerate separat, fie deloc.

Principala întrebare pentru oameni este: sunt mulțumiți de sănătatea lor sexuală și reproductivă? Unele țări, precum Olanda, au încercat să măsoare acest lucru, constatând niveluri ridicate de satisfacție la bărbații și femeile cu vârste cuprinse între 12 și 25 de ani. Cu toate acestea, datele din multe țări din regiunea europeană a OMS nu sunt disponibile.

În timp ce Europa își pune problema extinderii ideii de educație sexuală, corelării ei cu servicii de sănătate sexuală, România încă negociază dacă este oportun sau nu să se facă educație sexuală în școli.

Cel mai activ oponent al introducerii educației sexuale în școlile din țară este Biserica Ortodoxă Română. Prin purtătorul său de cuvânt Vasile Bănescu, aceasta transmitea în vara lui 2021 următorul mesaj:

Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pe aceştia pentru întreaga viaţă.

Potrivit unui studiu BZgA din 2018, serviciile speciale de sănătate sexuală și reproductivă dedicate tinerilor sunt disponibile în zece țări europene. 

De exemplu, în Estonia o cercetare din 2011 menită să evalueze educația sexuală a arătat că, în combinație cu serviciile de sănătate sexuală, materia a avut un impact considerabil asupra îmbunătățirii sănătății sexuale și reproductive a tinerilor. Educația sexuală a devenit obligatorie în Estonia în 1996.

Să zăbovim un pic asupra acestui caz. La începutul anilor 1990 serviciile de educație și planificare familială pentru tineri erau ca și inexistente în statul baltic. Pe fondul acestor lipsuri, arată cercetarea estoniană, a luat naștere cultura avortului în rândul tinerilor. În traducere liberă: avortul la cerere era folosit ca metodă contraceptivă. 

Reforma în sănătate a permis ca serviciile de planificare familială să poată fi oferite inclusiv de medicii de familie. În paralel cu această schimbare s-au dezvoltat centrele de consiliere pentru tineri. În 2010 erau 20 astfel de centre în țară. 

Toți acești factori combinați au dus la scăderea ratei avorturilor în rândul tinerelor cu vârste cuprinse între 15-19 ani cu 61% – și a nașterilor cu 59%. Numărul anual de cazuri noi de HIV înregistrate în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani a scăzut de la 560 în 2001, la 25 în 2009. Cazurile noi de sifilis au scăzut de la 116 în 1998 la două în 2009. 

În Suedia, contracepția de urgență este disponibilă la farmacii fără prescripție medicală. Prezervativele sunt disponibile în clinicile de tineret și în multe școli. Tinerii trebuie să plătească pentru alte dispozitive contraceptive, dar acestea sunt subvenționate pentru persoanele sub 25 de ani, astfel încât prețul să nu fie o barieră. Un an de pilule contraceptive subvenționate costa aproximativ 10 dolari în 2018. 

În Austria există numeroase servicii de sănătate sexuală pentru tineri, în special în Viena. Acestea sunt integrate în alte servicii de sănătate, cum ar fi spitalele conduse de fiecare stat federal. Cele mai  importante sunt: centrele de informare pentru tineri; centrele Societății austriece pentru planificare familială; un portal online pentru tineret.

Cum stă România? În sistemul public singurele servicii ce au legătură cu sănătatea sexuală sunt cele oferite de cabinetele de planificare familială. Câte astfel de cabinete există și care e finanțarea publică de care beneficiază? E un subiect pe care-l vom aborda la Jurnalul Decretului într-un articol viitor. 

Foto: Cabinetul de planificare familială, Spitalul Aiud

Franța, o țară în care educația sexuală e parte din programa națională din 1998, a decis recent ca, începând cu 1 ianuarie 2022, contracepția să fie gratuită pentru femeile din categoria de vârstă sub 25 de ani. 

Au ajuns la această politică după ce datele statistice le-au arătat că femeile au început să nu mai folosească contracepția din motive financiare. 

Noua politică publică nu este însă o noutate. În 2013 autoritățile au făcut contracepția gratuită pentru fetele cu vârste între 15-18 ani. Au făcut-o pentru a reduce nu doar sarcinile în cazul minorelor, dar și avorturile. Ca urmare a acestei politici avorturile au scăzut de la 9,5 la 6 la mia de locuitori între 2012 și 2018. 

În România contracepția nu este gratuită pentru nimeni. Iar în lipsa educației sexuale, dar și a serviciilor de sănătate sexuală, avortul ajunge să fie metodă contraceptivă în rândul tinerilor.

În ultimii patru ani de zile, în județul Teleorman au fost făcute în spitalele publice 259 de avorturi la cererea unor fete cu vârste sub 19 ani. Cifra reprezintă 14% din totalul avorturilor la cerere făcute în județul Teleorman în perioada menționată, în sistemul public. Lor li se adaugă alte 263 de întreruperi la cerere făcute în aceeași perioadă, pentru categoria de vârstă indicată, în sistemul privat.

În județul Teleorman nu există niciun cabinet de planificare familială care să aibă contract cu casa județeană de asigurări de sănătate și niciun medic cu atestat sau competențe de planificare familială care să acorde servicii în baza relațiilor contractuale cu respectiva casă de sănătate. 

În școlile din județ noțiunile de educație sexuală sunt predate după modelul curricular românesc. În regim opțional, incomplet și de către persoane care nu au o pregătire specifică. Mediul de familie nu reușește nici pe departe să suplinească această absență instituțională. 

În fine, sistemul medical ajunge să constate efectele finale, înregistrând foarte multe nașteri și avorturi în rândul unor adolescente pe care școala le-a abandonat.

În ultimă instanță, asta produce în momentul de față modelul românesc de predare a educației sexuale: o societate care îi lasă pe elevi să se dumirească pe cont propriu.

Cu toate consecințele de rigoare.