„Unii s-au smintit de tot”. Cum acționează rețeaua de influență care se asigură că educația sexuală nu ajunge în școli

Statul român dezbate subiectul educației sexuale de aproape 30 de ani. Deocamdată fără niciun rezultat concret, căci împotriva introducerii materiei în școli acționează un front larg de grupări politice sau civice. Nici instituțiile nu sunt ferite de influența acestor actori, pe care îi leagă credința că societatea trebuie organizată după regulile moralei creștine. În trei decenii, introducerea educației sexuale în școli a fost evitată, printr-un balet de acțiuni și inacțiuni politice atent dirijate. Am cartografiat, la Jurnalul Decretului, această rețea de influență. | Foto: Mircea Manole / Inquam Photos

În anul 1994, Comitetul Național pentru Protecția Copilului (precursorul actualei autorități naționale care se ocupă de protecția copilului) publica, în colaborare cu biroul UNICEF de la București, o lucrare de 159 de pagini despre situația minorilor – și a familiilor lor – din România.

La pagina 157 sunt menționate câteva direcții prioritare de acțiune, sugerate de autori la capătul întregului inventar statistic prezentat în cursul lucrării. Prima dintre aceste direcții prioritare de acțiune este: educație sexuală adecvată pentru tineri.

Au trecut 27 de ani, pe culoarele Palatului Victoria s-au plimbat între timp 25 de garnituri guvernamentale, iar 7 legislaturi au traversat cele aproape trei decenii de parlamentarism – dar implementarea prioritară a unor programe adecvate de educație sexuală nu a fost încă realizată în România.

De 27 de ani toți indicatorii statistici relevanți ne arată că e nevoie de educație sexuală în școli. Toate experiențele europene probează eficiența educației sexuale în diminuarea unor fenomene sociale precum sarcinile și avorturile în rândul minorelor sau bolile cu transmitere sexuală.

România dezbate subiectul de aproape 30 de ani. 

Dezbatere nu e totuși termenul potrivit, pentru că de cele mai multe ori vocea care se face auzită, acoperind orice discuție bazată pe date și fapte, este cea a opoziției la introducerea educației sexuale. Și-n timp ce opoziția e vocală și persistentă, datele și faptele sunt insipide și nepopulare, iar autoritățile publice nu fac eforturi să dezmintă informațiile false despre educație sexuală și drepturi reproductive. 

Niciun specialist din Ministerul Sănătății nu a ieșit vreodată public să contrazică afirmațiile din broșurile de cult care susțin că adolescenții care își încep viața sexuală pot ajunge repede în pragul sinuciderii. Când informații similare au fost expuse de medici, nici Colegiul Medicilor nu a considerat că e nevoie să intervină. Când astfel de informații au circulat prin școli, nici Ministerul Educației nu a avut nimic de spus. 

În articolul anterior publicat de Jurnalul Decretului am vrut să-i auzim pe elevi vorbind despre educația sexuală – și am arătat cum e predată această materie în alte țări de pe continentul european. Ne propunem în acest material jurnalistic să facem un pas mai departe și să explicăm de ce școala românească refuză să-i informeze în mod adecvat pe elevi în materie de educație sexuală.

Pentru asta e nevoie să analizăm încrucișat multiplele paliere sociale pe care s-a manifestat de-a lungul anilor opoziția concretă la introducerea educației sexuale. Vorbim, în esență, de actori politici, de agenți instituționali, dar și de organizații civice. Toate aceste entități au vorbit despre pericolul educației sexuale (descrisă, în termeni generici, ca fiind un soi de atentat la inocența copiilor) – dar au și întreprins acțiuni concrete pentru continua subminare a implementării ei.

Opoziția față de educația sexuală nu este un fenomen care caracterizează doar România. O plasează însă într-un grup de state în care diferite construcții politico-sociale au găsit teren fertil pentru a promova o agendă bazată pe demonizarea educației sexuale, respingerea drepturilor reproductive și promovarea unei societăți guvernate mai ales de concepte morale creștine. 

Într-o cercetare pe tema educației sexuale publicată în 2018 de către Centrul Federal German de Educaţie pentru Sănătate concluzia e fără echivoc: în 12 din 25 de țări analizate, din Europa și Asia Centrală, există o puternică opoziție față de acest subiect de cel puțin un deceniu. 

Cum arată în România o hartă a principalilor actori angrenați în manipularea dezbaterii publice despre educația sexuală și, la nevoie, în eliminarea oricărei inițiative instituționale de implementare a unei astfel de materii în școli?

La nivel politic, opoziția față de educația sexuală a luat adesea forma declarațiilor politice (rostite inclusiv de la tribuna Parlamentului) – dar nu s-a limitat doar la atât. De la declarații politicienii implicați au trecut și la acțiuni legislative concrete pentru a bloca predarea sistematică și obligatorie a educației sexuale în școli. 

Pentru a înțelege această realitate complexă, cu mulți actori, dar mai ales cu multe subterane, e necesar un intermezzo administrativ și legislativ.

În momentul de față, educația sexuală este parte a opționalului Educație pentru Sănătate. Mai puțin de unul din zece elevi români parcurg această materie facultativă. Și e la latitudinea școlilor / cadrelor didactice dacă doresc să abordeze chestiunile din sfera educației sexuale în cadrul mai mare fixat de Educația pentru Sănătate. 

În același timp, în România există și produce efecte o lege privind promovarea și protecția drepturilor copilului. Această lege, promulgată în anul 2004 și modificată de-a lungul timpului prin mai multe intervenții legislative, prevede ca:

organele de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile administrației publice locale, precum și orice alte instituții publice sau private cu atribuții în domeniul sănătății să deruleze sistematic, cel puțin o dată pe semestru, în unitățile școlare programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.

Prevederea citată a fost introdusă în lege în aprilie 2020, ca urmare a unui proiect legislativ inițiat de parlamentari USR și PSD. Dar alte proiecte legislative concurente au fost abil folosite de opozanții parlamentari ai implementării educației sexuale pentru a modifica litera și spiritul paragrafului citat mai sus. Iată cum.

La începutul anului 2020, trei propuneri legislative care ținteau modificarea legii de protecție a copilului erau înregistrate pe rolul Parlamentului României. Prima (Propunerea 1) fusese inițiată de USR și PSD. A fost înregistrată la Camera Deputaților în noiembrie 2018. A primit votul final al deputaților în martie 2020, iar pe 4 aprilie 2020 a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. 

Ce modifica ea mai exact? Introducea obligația derulării educației pentru viață și a educației sexuale de cel puțin o dată pe lună. Această prevedere este în prezent valabilă. 

A doua propunere de modificare a legii din 2004 (Propunerea 2) le-a aparținut deputaților PNL Ben Oni Ardelean, Robert Sighiartău, Matei Dobrovie, Dumitru Mihalescul, Florica Cherecheș și Nicolae Neagu. Ea a fost înregistrată în noiembrie 2019 la Senat, apoi în aprilie 2020 la Camera Deputaților. Propunerea viza modificarea legislativă a procedurii de plasare a copilului instituționalizat într-o familie.

Robert Sighiartău , Ludovic Orban, senatorul republican Ted Cruz și Ben Oni Ardelean într-o vizită în SUA în 2017. | Foto: Robert Sighiartău / Facebook

A treia propunere de modificare a legii din 2004 (Propunerea 3) aparținea Guvernului României. Se urmăreau multiple modificări cu scopul reorganizării serviciilor oferite de direcțiile de asistență socială și protecția copilului. Proiectul a fost înregistrat la Senat în iunie 2109. Ajuns la Camera Deputaților, aștepta din martie 2020 să fie pus pe ordinea de zi pentru a primi votul final. 

De ce sunt importante informațiile legate de a doua și de a treia propunere de modificare legislativă, în condițiile în care doar prima propunere viza subiectul educației sexuale? Pentru că șapte deputați români s-au folosit de cadrul procedural al acestor inițiative legislative pentru a contracara prevederea promulgată pe 4 aprilie 2020. 

Propunerea 3 nu mai putea suferi modificări de substanță, pentru că primise încă de la finalul anului 2019 un raport comun favorabil de la Comisia juridică și Comisia de muncă din Camera Deputaților. Vizând un pachet temeinic de modificări legislative, Propunerea 3 avea totuși avantajul de a reprezenta un vehicul sigur pentru introducerea, la grămadă, și a unor condiții restrictive pentru educație sexuală în școli.

Propunerea 2 nu avea șanse prea mari să treacă de votul final al deputaților. Avea însă un avantaj fundamental: în cazul ei nu fusese întocmit raportul comisiilor menționate, așadar mai putea primi modificări, eventual unele care să vizeze înlăturarea cadrului permisiv instituit de Propunerea 1.

Regulamentul Camerei Deputaților oferă posibilitatea emiterii unui raport comun pentru proiectele legislative care au același scop (adică vizează modificări ale aceluiași cadru juridic). Așa că Propunerea 2 și Propunerea 3 au fost unite. Propunerea 3, deși trecuse prin analiza comisiilor, primea astfel șansa unui nou raport. Practic, asta a făcut posibiliă depunerea de noi amendamente.

Și acesta a fost momentul oportun pentru ca în conținutul Propunerii 3 să fie introduse modificări majore ale articolului de lege despre educația sexuală. Autorii amendamentului respectiv: deputații Robert Sighiartău (PNL), Florica Cherecheş (PNL), Elena Hărătău (PSD), Steluţa-Gustica Cătăniciu (neafiliat), Adrian Solomon (PSD), Nicuşor Halici (PSD) şi senatorul Titus Corlăţean (PSD).

În mod concret, parlamentarii menționați au eliminat obligația de a ține ore de educație pentru viață, inclusiv sexuală, cel puțin o dată pe semestru, au înlocuit sintagma <educație sexuală> cu <educație sanitară> și au introdus necesitatea acordului părinților pentru participarea elevilor la astfel de ore. Introducând acest amendament într-un proiect general, care viza îmbunătățirea pe mai multe paliere a Legii 272 din 2004, cei șapte parlamentari indicați și-au pus colegii într-o poziție ingrată: aceea de a nu putea vota împotrivă. 

Propunerea 2 a fost votată în plenul Camerei Deputaților la o zi distanță după modificările operate prin raportul comun al Comisiei juridice și al Comisiei de muncă. A picat cu brio, dar carcasa legislativă își făcuse datoria, permițând alterarea conținutului Propunerii 3.

Propunerea 3 a fost și ea supusă votului în plen în aceeași zi. Și a trecut. Cu tot cu amendamentul restrictiv referitor la educație sexuală.

Primind-o spre promulgare, președintele Klaus Iohannis a atacat legea la Curtea Constituțională (invocând, printre altele, chiar lipsa de claritate a noilor prevederi care vizau educația sexuală în școli). Judecătorii constituționali au respins însă solicitarea prezidențială. Așa că președintele a retrimis legea în Parlament, spre reexaminare (n.r. – Constituția îi permite să facă acest lucru o singură dată).

Aceeași lege a trecut deja de Senat, fără să sufere vreo modificare. Dacă trece și de Camera Deputaților în aceleași condiții, Propunerea 3 va înlocui practic Propunerea 1 între legile statului român. Și cadrul fixat desfășurării educației sexuale va fi recorectat în acord cu vederile parlamentare care resping prezența educației sexuale în școli.

Într-o țară precum România, această întreagă desfășurare de manipulări juridice poate ține loc de parlamentarism, adică de acțiune legislativă coerentă și predictibilă.

Ideea necesității acordului părinților (neconținută de Propunerea 1, dar instituită de Propunerea 3) a fost enunțată permanent de un alt actor important în ecuație: Biserica Ortodoxă Română. Într-un comunicat publicat în aprilie 2020, agenția de presă a BOR transmitea că aceste ore nu pot fi ținute decât de cadre didactice, că orele de educație sexuală sunt ineficiente, iar părintele are dreptul fundamental să decidă ce studiază copilul său. 

Opoziția nu a venit însă doar din partea instituției de cult ortodox. Biserica Catolică se opune și ea ideii ca educația sexuală să fie disciplină obligatorie, în timp ce Biserica Creștină după Evanghelie consideră de asemenea că impunerea educației sexuale este un atentat la puritatea copiilor.

Ce au în comun o parte dintre parlamentarii care acționează pentru limitarea educației sexuale în școli? Primul lucru este aversiunea față de ideile pe care le asociază, la grămadă, curentului progresist: avortul la cerere, drepturile reproductive, drepturile minorităților sexuale și, în general, politicile și serviciile de sănătate sexuală. Această aversiune a fost exprimată permanent, fie de la tribuna Parlamentului, fie pe rețelele de socializare, arată o documentare extinsă întreprinsă de colectivul Jurnalul Decretului. 

În 2013, liberala Florica Cherecheș ținea un discurs în care promova Marșul pentru viață (n.r. – un eveniment anual organizat de grupările anti-avort) și prezenta avortul la cerere ca o opțiune ce ar trebui permisă doar în cazurile în care viața mamei e pusă în pericol. Politicianul PNL menționa și includerea în programa școlară a Educației pentru Sănătate, a Educației pentru viață. Propunerea o făcea din calitatea de parlamentar membru în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților. Și în 2017 deputata Florica Cherecheș promova în Parlament Marșul pentru viață. 

Robert Sighiartău este în prezent vicepreședinte PNL și unul dintre cei mai vocali liberali care se exprimă pe teme precum avortul, educația sexuală, familia tradițională. Și-a exprimat în repetate rânduri opțiunea pentru căsătoria înțeleasă doar ca uniune între un bărbat și o femeie, susținând și referendumul organizat în 2018 de Coaliția pentru Familie. Sighiartău a atacat frecvent pe pagina sa de Facebook și chestiunea educației sexuale.

Un exponent al opoziției față de prezența educației sexuale în școli este și senatorul PSD Titus Corlățean. Mai nuanțată, poziția acestuia e reprezentativă pentru o opoziție mai puțin ascuțită, croită pe ideea că educația sexuală poate fi evitată prin marginalizare, adică prin plasarea periferică a temei într-un corp de materie generală, mai mare.

Un alt reprezentant PSD, deputatul Nicușor Halici, a preferat o abordare frontală, anunțând de la tribuna Parlamentului (fără vreo bază științifică) că educația sexuală distruge caracterul copiilor:

Al doilea lucru pe care-l au în comun o parte din parlamentarii care se opun educației sexuale în școli este aderența la Grupul Ecumenic de Rugăciune. În 2017 și 2018 acest organism parlamentar a fost condus de liberala Florica Cherecheș. În prezent e condus de social-democratul Titus Corlățean. 

Grupul de Rugăciune există la nivelul Parlamentului României din anii 1990, chiar dacă multă vreme el a funcționat informal, fără a fi între structurile parlamentare constituite efectiv. Din Grup au mai făcut parte în legislatura trecută și alți liberali extrem de vocali pe teme precum educația sexuală sau avortul. Aceștia sunt Ben Oni Ardelean (numit în octombrie consilier al premierului Florin Cîțu), Daniel Andrei Gheorghe și Pavel Popescu. 

Pavel Popescu este unul dintre parlamentarii care au rostogolit public informații false: că Raportul Matic (n.r. – document adoptat de Parlamentul European privind accesul la sănătate și educație sexuală pentru femei și minorități sexuale) ar include prevederi despre cum bărbații pot naște; sau că Organizația Mondială a Sănătății ne recomandă să ne învățăm pruncii între 0-4 ani să descopere plăcerea masturbării timpurii.

Daniel Gheorghe este un alt liberal vocal pe teme precum referendumul pentru familie sau avortul. 

În 2020 Ministerul Sănătății a recomandat spitalelor publice, care refuzau avorturile la cerere din cauza efectelor pandemiei, să trateze procedura ca pe o urgență medicală. Deputatul Daniel Gheorghe a tras pe rețelele de socializare un semn de alarmă. 

Mai degrabă vocal pe rețelele de socializare decât în Parlament, Ben Oni Ardelean este fost pastor batist, cadru universitar la Facultatea de Teologie Baptistă din București și unul dintre susținătorii referendumului pentru familie din 2018. 

Pentru liberalul Ardelean educația sexuală ar trebui să fie doar despre cum se pot evita sarcinile la minore. Evident nu prin folosirea mijloacelor anticoncepționale. Pentru liberalul Ardelean educația sexuală și serviciile de sănătate sexuală echivalează cu răspândirea homosexualității.

Din Grupul Ecumenic de Rugăciune fac parte parlamentari aparținând diferitelor culte religioase. Formal, Grupul militează pentru promovarea valorilor creștine în viața politică. 

Fostul președinte al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea i-a dat însă o definiție mai apropiată de realitatea practică. A definit grupul ca fiind una dintre structurile cele mai importante care ne leagă de ortodoxie: Dacă vrem să deschidem şi să ne refacem, să resetăm relaţiile cu Rusia de exemplu, această structură este una dintre cele mai importante, declara Zgonea în 2013. 

Grupul a mai fost condus de-a lungul timpului de Petru Andea – secretar de stat în Ministerul Educației între 2017-2019 – și Angel Tîlvăr, fost ministru-delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni. 

Începând cu anul 2005, Grupul a început să organizeze anual un eveniment, intitulat Mic Dejun cu Rugăciune, care reunește politicieni și reprezentanți ai cultelor (din toată lumea). Temele abordate sunt evident în legătură cu zona religioasă. E un eveniment prin care factorii politici se familiarizează cu această zonă de influență.

Ideea dejunului cu rugăciune nu este totuși una românească. Ea vine de dincolo de granițele noastre. 

În vara anului 2021, Forumul Parlamentului European pentru Drepturile Sexuale și Reproductive (EPF) a publicat studiul Finanțatori religioși extremiști împotriva drepturilor omului pentru sexualitate și sănătatea reproducerii în Europa 2009 – 2018.   

EPF este o rețea de parlamentari din toată Europa care se angajează să protejeze drepturile sexuale și reproductive de pe continent. În ciuda numelui, nu este o structură afiliată Parlamentului European. EPF e o organizație non-guvernamentală care și-a propus să monitorizeze mijloacele efective prin care o țară ajunge să cocheteze (sau chiar să opereze) cu vederi și politici restrictive în privința avortului, a drepturilor reproductive, a educației sexuale. 

Un nume este de găsit în paginile studiului publicat recent de EPF: Mișcarea Politică Creștină Europeană (ECPM). Și mai este de găsit ceva: o legătură cu România, una care duce până în Parlament, printre invitații la anualul Mic Dejun cu Rugăciune.

Acest eveniment, care se organizează începând din 2005, n-ar fi existat – arată raportul EPF – fără Leo van Doesburg, directorul pentru Afaceri europene pentru ECPM. Cu sediul inițial în Timișoara, van Doesburg a adunat politicieni din Europa de Est pentru a forma ECPM și pentru a putea influența legislația din diferite țări. El este în prezent activ în instituțiile europene din Bruxelles și Strasbourg, arată studiul celor de la EPF. Leo van Doesburg a fost prezent la mic dejunurile organizate în România în 2009, 2010, 2016, 2018. 

Studiu EPF atrage atenția asupra strategiei folosite de Leo van Doesburg de a atrage politicienii organizând mic dejunuri de rugăciune în toată Europa. Deși nu este o invenție a ECPM, membrii mișcării sunt cei care care au pornit acest obicei în Finlanda, Letonia, Moldova, România, Slovacia și Ucraina. 

A altă sursă de influență străină pentru România în materie de limitare a drepturilor sexuale este Greva pentru toți (LMPT), mișcare apărută în Franța în 2012 ca reacție la încercările de legiferare a căsătoriilor între persoanele de același sex. Cercetarea EPF arată că, deși nu a putut opri schimbarea legislației în Franța, succesul mișcării a venit prin multiplicare. Variații locale ale ei au apărut în Germania, Austria, Finlanda, Italia, Slovacia și România. În România vorbim de Coaliția pentru Familie. 

Chiar dacă referendumul pentru familie nu a fost un succes, el a oferit un exemplu fără precedent despre cum se poate obține modificarea legislației în vederea limitării unor drepturi. Un astfel de exercițiu deghizat civic ar putea fi replicat oricând pe teme precum avortul la cerere sau educația sexuală.

Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei (IAO) este un organism interparlamentar la care participă 21 de parlamente din țările europene. Adunarea are în componență membri ai Parlamentului României începând cu anul 2000.

IAO este încă o cale prin care acțiunea legislativă românească poate fi canalizată spre obiective de limitare a drepturilor sexuale.

Este o inițiativă grecească în care Rusia joacă un rol important, fundamental. Atât Rusia, cât și Grecia cotizează cu câte 200.000 de euro pe an pentru susținerea activităților Adunării. România plătește o contribuție anuală de 10.000 de euro.

Potrivit Consiliului Federației Ruse (camera superioară a parlamentului federal de la Moscova), principalele obiective ale IAO sunt coordonarea activităților legislative ale statelor membre, încurajarea adoptării legilor în interesul ortodoxiei în societățile în care este un factor cultural și etnic fundamental, precum și promovarea comunicării între biserici și adoptarea de măsuri politice pentru protejarea valorilor ortodoxe. 

În organele de conducere actuale ale IAO, România are patru reprezentanți – Ioan Vulpescu (PSD), Gabriel – Ioan Avrămescu (PNL), Ilie-Alin Coleșa (AUR) și Silviu Feodor (minoritatea rușilor lipoveni). 

AUR este singurul partid din Parlamentul României care și-a însușit în mod formal orientarea politico-religioasă. E singurul partid care are stipulat în program că se opune defăimării clerului. Momentan opoziția AUR se manifestă sub forma declarațiilor politice. 

Prin prisma ideologiei sale, AUR respinge educația sexuală, drepturile reproductive și serviciile de sănătate sexuală. Și asta în ciuda faptului că în programul partidului se vorbește de instituirea unui program de educație sexuală în rândul adolescenților, dar și de educație pentru sănătate dedicat femeilor însărcinate, pentru scăderea numărului avorturilor. 

Programul trebuie privit din perspectiva valorilor care ghidează AUR – creștinismul, familia tradițională, națiunea. Și mai trebuie urmărit în ce fel se regăsește filosofia partidului în acțiunile parlamentarilor săi. Am realizat acest inventar pentru Jurnalul Decretului. 

Deputații și senatorii AUR și-au exprimat rând pe rând în Parlament opoziția față de educația sexuală. 

Claudiu Târziu, senator AUR și unul dintre co-președinții partidului, a dus discuția către dimensiunea morală și de conștiință a educație sexuale și a decretat rapid regresul, nu progresul, pe care tema îl provoacă. 

Senatorul AUR Mircea Dăneasă a îmbrățișat direct abordarea creștină a temei, propunând abstinența:

Manipularea parlamentarilor AUR a continuat și pe temele drepturilor reproductive. 

Opoziția a fost dusă din Parlament pe rețelele de socializare de celălalt co-președinte AUR, George Simion. 

În timp ce la nivelul AUR vorbim de o opoziție față de drepturile sexuale asumată de întreg partidul, la nivelul PNL și PSD vorbim de opoziția sectorială a unor grupuri neo-conservatoare din respectivele formațiuni. 

Discursul tuturor acestor factori este construit pe reluarea argumentelor BOR pe tema educației sexuale. Biserica Ortodoxă este unul dintre cei mai mari (și vocali) opozanți ai acestei teme. Instituția de cult nu e doar o producătoare de rumeguș discursiv, ci și un factor de influență asupra politicilor educaționale și de sănătate.

În unele cazuri, BOR este chiar mai puternică decât grupurile de politicieni de la nivelul legislativului.

Cea mai mare fabrică de fake news pe tema educației sexuale nu este lumea politică, ci Biserica Ortodoxă Română. Să luăm doar acest exemplu.

În 2011, Arhiepiscopia Sucevei a tipărit o broșură cu titlul Educația Sexuală – un pericol pentru copiii noștri. În broșura respectivă semna un articol și medicul Paula Iliescu, specializată în psihiatrie pediatrică. Cadrul medical făcea următoarele afirmații (nesusținute de date factuale): 

ora de educație sexuală încurajează desfrâul și crima;

după introducerea acestei ore de educație sexuală au crescut numărul avorturilor, violurilor, frecvența bolilor cu transmitere sexuală și frecvența cancerului mamar și de col uterin;

homosexualitatea este o anomalie;

orice relație încheiată și nefinalizată prin căsătorie constituie un eșec incontestabil cu risc mare de depresie și sinucidere (fapt atestat de numeroase studii care afirmă că rata depresiei și sinuciderilor este mult mai mare în rândul tinerilor care și-au început viața sexuală).

Click pe imagine pentru a consulta broșura.

Această broșură BOR a circulat prin școli și spitale (mai multe informații găsiți pe Să fie lumină). Alte broșuri și cărți (despre avort și contracepție) sunt publicate de editura Doxologia (n.r. -susține activitatea  Mitropoliei Moldovei și Bucovinei) încă din 2008. Lucrări scrise în aceeași notă alarmistă, manipulatoare.

Rolul BOR nu se rezumă doar la alimentat și rostogolit public teorii false. Instituția de cult se folosește de influența pe care o are în diferite ministere pentru a bloca strategii și politici publice aflate în dezacord cu morala ortodoxă. Un astfel de caz a avut loc în iunie 2018 când Ministerul Educației a pus în dezbatere publică Strategia parentală. Biserica Ortodoxă s-a arătat extrem de deranjată de două fraze din document:

sistemul de educație parentală trebuie să vină în sprijinul dezvoltării unor principii esențiale ce vizează promovarea drepturilor omului, respectul pentru diversitate și încurajarea activă a egalității de gen;

stilurile parentale trebuie revizuite din perspectiva relaționării cu copiii și înlăturării stereotipiilor de gen, care influențează traseele de viață diferite ale fetelor și băieților.

Biserica, Asociațiile de Părinți pentru Ora de Religie, Academia Română – toate au pus presiune pentru retragerea imediată a Strategiei parentale. Și ea a fost retrasă. Era vorba  de un document  care viza îmbunătățirea politicilor naționale în domeniul educației si crearea unui cadrul legal privind dezvoltarea educației parentale, la care ministerul, împreună cu specialiști și organizații din domeniu, lucrase timp de trei ani. Un document care viza interesul superior al copilului – și care a fost retras și niciodată repus în discuție. BOR și APOR fuseseră consultate pe parcursul celor trei ani de concepție a Strategiei – dar varianta finală rezultată a fost considerată inacceptabilă.

Și a rămas cum a vrut Biserica.

Asociațiile de Părinți pentru Ora de Religie sunt unul dintre organismele civice prin care BOR își exercită influența în societate. În unele cazuri aceste asociații sunt conduse de membri ai Coaliției pentru Familie. 

În 2015 vicepreședinte APOR România era Romeo Moșoiu. În același timp era și consilier în Ministerul Educației. Și-a dat demisia din asociație după scandalul public provocat de o scrisoare trimisă de mai multe organizații, printre care și APOR, către Ministerul Educației. În misivă se cerea promovarea în școli a abstinenței până la căsătorie, ca fiind „cel mai bun lucru pentru sănătatea copiilor”. 

Romeo Moșoiu este încă consilier în Ministerul Educației. 

Oana Moșoiu, soția lui Romeo Moșoiu, a fost implicată în echipa care a lucrat la programa unei materii opționale – Adolescență și autocunoaștere –  menit să ofere alternativă la Educația pentru Sănătate. Această materie este valabilă din 2018 (fiind adoptată de Ministerul Educației) și este recomandată chiar de Sfântul Sinod al BOR. Din echipa care a lucrat la programa opționalului au făcut parte cinci profesoare de religie, un inspector de religie, patru cadre universitare și un psihoterapeut. 

Opționalul își propune să-i ajute pe elevi să identifice rolul autocontrolului în plan biofizic și emoțional. Adică să practice abstinența. Despre acest subiect a scris în detaliu publicația Scena9 în 2019.  

Pe tema educației sexuale APOR-urile s-au manifestat în general extrem de vocal. În 2016, APOR Iași transmitea mesajul că educația pentru sănătate este calul troian al pornografiei în școală. Broșura Arhiepiscopiei Sucevei din 2011 a fost coordonată de președinta APOR Neamț. Aceleași asociații au încercat să discrediteze și Consiliul Național al Elevilor de fiecare dată când acest organism reprezentativ al adolescenților școlarizați a pus în discuție necesitatea educației sexuale.

Ministerul Educației nu este singurul actor instituțional aflat sub presiunea factorilor care încearcă să determine limitarea educației sexuale în școli. Un alt minister, al Sănătății, navighează ape la fel de tulburi.

În primăvara anului 2016 Ministerul Sănătății chema cetățenii la consultări pe tema unui Plan național multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate. La nivel local discuțiile erau organizate de către direcțiile de sănătate publică. Există foarte puține informații despre felul în care s-au desfășurat în mod efectiv aceste consultări. Doar două DSP-uri au publicat lista participanților. 

La Neamț au fost trei participanți – un membru CpF, președinta APOR Neamț, membră și în Federația Organizațiilor Pro Vita și un membru al Asociației Liga Părinților pentru Educație (un ONG care militează împotriva educației sexuale).

Marius Apopei era și membru al Coaliției pentru Familie. La acea consultare a fost de acord cu punctele de vedere exprimate de Pro Vita și ALPE. În prezent este membru în Consiliul Județean Neamț din partea PNL.

Punctele de vedere prezentate de cei trei au fost următoarele:

obligația Ministerului Sănătății față de copiii din România e să întărească normele care protejează morala publică;

respingerea teoriei genului e prioritară, pentru că duce la confuzii și boli psihice dăunând sănătății mintale a minorilor;

interzicerea programelor de depravare e o necesitate, însoțită de consultarea Pro Vita care desfășoară deja programe de educație intimă bazate pe principii moral-creștine.

APOR și CpF a avut reprezentant și la consultările din județul Bihor – în persoana lui Moise Letea, membru în ambele formațiuni. 

Planul național multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate nu menționează în niciuna din cele 24 de pagini conceptul de educație sexuală (deși autoritatea sub egida căreia fusese organizată consultarea publică, anume Ministerul Sănătății, menționează programatic necesitatea programelor de educație sexuală). 

Ce este de fapt cu acest Plan național multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate – și de ce este el important pentru discuția propusă de acest articol?

Înainte de toate, e necesar să înțelegeți care sunt căile concrete prin care noțiuni de educație sexuală pot ajunge – în condițiile legislative din România de astăzi – în școlile din țară. 

Educația sexuală poate ajunge la elevi prin Ministerul Educației, dar și prin Ministerul Sănătății. În 2016 s-a adoptat, ca parte a Strategie Naționale pentru Sănătate 2016-2020, planul menționat mai sus. În acest plan se atrăgea atenția, cu date, asupra fenomenului mamelor minore, asupra faptului că tinerii își încep viața sexuală timpuriu și nu folosesc prezervativul, dar și asupra bolilor cu transmitere sexuală.

Click pe imagine pentru a consulta documentul.

Printre primele obiective ale documentului se număra acesta:

Elaborarea unui Plan de acţiune privind derularea programului naţional de educaţie pentru sănătate în învăţământul preuniversitar care să asigure desfășurarea programului în toate unităţile de învăţământ preuniversitar, în orizontul de timp 2016-2020.

Intra în sarcina direcțiilor de sănătate publică promovarea și evaluarea educației pentru sănătate în școli. 

Cum se traduce astăzi în practică această măsură? Jurnalul Decretului a discutat cu mai multe DSP-uri din țară pentru a înțelege urmările prevăzute ale Planului. Mecanismul este următorul. Predarea efectivă în școli ar trebui făcută de medicul școlar sau de medicul/asistentul de la DSP.

România nu are însă medici școlari în toate școlile. În Alba, sunt în prezent 22 de medici școlari și 58 de asistente. La nivelul personalului DSP deficitul e și mai mare. Atât de mare încât practic departamentul care se ocupa de promovarea și evaluarea educației pentru sănătate s-a desființat în unele direcții. 

Acolo unde totuși există resursă umană, predarea la ore se face în funcție de tematicile stabilite de Ministerul Sănătății. Ministerul trimite pliante, informații. În 2021, în februarie, tema a fost sănătatea reproducerii, iar în decembrie tema va fi boli transmisibile. În cadrul acestor teme elevii pot primi informații din zona educației sexuale. Dar doar dacă există personal. 

Multă hârtie, maculatură și buget 0. Așa a descris un reprezentant DSP acest program de promovare și evaluare a educației sexuale în școli.

În Ministerul Educației există un specialist pentru disciplina Educație pentru Sănătate de aproape 20 de ani. Începând cu anul 2002, Daniela Călugăru este coordonatoarea programei Educație pentru Sănătate. 

Jurnalul Decretului a încercat să poarte un dialog cu specialista ministerului, în încercarea de a înțelege de ce în atâția ani această disciplină nu a devenit obligatorie.

Trebuie schimbat planul cadru și au fost dezbateri la nivelul Ministerul Sănătății – a fost tot ce am putut afla în cursul discuției telefonice. În momentul în care am întrebat dacă a existat opoziție (față de introducerea educației sexuale) la aceste dezbateri și din partea cui a venit, Daniela Călugăru a întrebat dacă va fi citată. În momentul în care a primit confirmarea a cerut să ne adresăm biroului de presă.

Altfel ar putea avea probleme.