Ioana Coja a scăpat cu viață din comunism doar printr-o minune. Un avort i-a provocat o septicemie gravă. Alt chiuretaj a lăsat-o cu o amintire imposibilă: propriul frate, medic, a trebuit să-i elimine placenta ca să o salveze.
Ioana a fost unul dintre cazurile norocoase. Peste zece mii de femei au murit în chinuri în România ceaușistă încercând să scape de o sarcină nedorită. Înainte de 1989 era ilegal să faci avort dacă nu depășeai o anumită vârstă și aveai mai puțin de patru copii (la un moment dat, pragul a fost ridicat la cinci). Așa decretase regimul. România toată era un infern al natalității forțate.
După 1989, Ioana Coja și-a luat cele două fiice și a plecat din țară pentru totdeauna. S-a stabilit la Paris, unde a lucrat ca profesoară de arte și sculptură și a fost coordonatoarea bibliotecii de la Cinémathèque Française. Dar, peste tot, amintirile au continuat să o însoțească.
Imaginea secțiilor de ginecologie din spitale, de dinainte de 1989, a rămas un coșmar și pentru doctorii care au lucrat acolo. Elena Copaciu, astăzi medic de Anestezie-Terapie Intensivă, era stagiară în 1987-1988 la Spitalul Județean din Constanța. A lucrat un timp la secția de ginecologie și n-a mai putut niciodată să uite ce a văzut.
Tragedia decretului ceaușist a fost trăită și de copii, fiindcă de multe ori femeile care apelau la avorturi ilegale erau deja mame. Fiecare avea motive personale, contexte de viață și de familie care le determinau să ia decizia de a sista o sarcină. În 1986, Dana Chelba a fost una dintre aceste mame. Avea doi copii la acel moment, pe Irina și pe Alexandru. Ce urme a lăsat Decretul 770 în viețile lor? Irina Chelba ne povestește astăzi.
Proiectul Jurnalul Decretului este mai ales despre consecințele prezente ale legislației ceaușiste care a încercat să crească, prin orice mijloace, natalitatea – inclusiv prin interzicerea avorturilor. Aceste urmări nu sunt însă doar de ordin social și instituțional, ci marchează și o epocă de psihoză colectivă pe care n-am exorcizat-o cu adevărat niciodată. La mai bine de treizeci de ani de la căderea comunismului, nu avem un memorial (nici măcar unul virtual) al supraviețuitorilor decretului care a schimonosit destine între 1966 și 1989.
Ioana Coja, Elena Copaciu și Irina Chelba au trăit fiecare efectele decretului din perspective diferite. Experiențele lor pot fi multiplicate la scara a zeci sau sute de mii de femei care au trecut prin traume similare sau au suferit de pe urma criminalizării avorturilor.
România decretului este încă infernul care nu se uită.
Confesiunile pe care le-am strâns în montajul următor au fost obținute în anii 2019 – 2020.
Despre autor
