Întreruperea voluntară a cursului sarcinii stârnește controverse legale, polemici sociale și dezacorduri deloc cordiale de secole bune. Incriminat, dezincriminat, apoi reincriminat la loc în România ultimilor 150 de ani, avortul a parcurs un traseu alambicat prin mințile și legile noastre.
Dar la fel de adevărat e și faptul că, în ultimii treizeci de ani de democrație, milioane de avorturi la cerere au fost realizate în spitalele românești, ca o consecință naturală a lipsei noastre de mijloace contraceptive și educație sexuală. Întreruperea voluntară a cursului sarcinii este un drept al femeii de a dispune de sine - însă este totodată și un indicator al felului în care reușim (sau nu) să vedem, să abordăm și să înțelegem multitudinea de lucruri conexe care au legătură cu avortul.
Dincolo de încadrarea legală, avortul la cerere este și o discuție despre prestații medicale, acces la contracepție sau vederi religioase. Nu sunt multe subiectele de interes public care găzduiesc asemenea intersecții și care poartă atâtea semnificații.
Despre ieri, despre astăzi, dar mai ales despre mâine.
Codul penal din 1 mai 1865 (primul document de acest gen din Principatele Române) incrimina avortul la articolul 246. Prevăzând recluziunea (n.r. - lipsirea de libertate) ca pedeapsă pentru avortul săvârșit de altă persoană decât femeia însărcinată, legiuitorul includea procedura în cadrul crimelor care erau judecate înaintea curților cu jurați.
Același cod din 1865 pedepsea cu închisoare de la 6 luni până la 2 ani femeia care, folosind "mijloacele de lepădare ce i se vor fi arătat ori se vor fi dat spre acest sfârșit", își provoca singură avort.
Codul penal din 1936 reglementa avortul prin articolele 482 - 485, într-un capitol care viza "crime și delicte contra vieții și integrității corporale". Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, constituia delictul de avort. Pedepsele variau în funcție de existența sau lipsa consimțământului femeii. Pedeapsa pentru femeia însărcinată care își provoca singură avort (sau accepta să i-l facă altă persoană) era diferențiată, în funcție de statutul civil (dacă femeia era sau nu căsătorită).
Prin codul de la 1936 se stabilea că nu constituie avort întreruperea cursului normal al sarcinii făcute pentru salvarea vieții femeii sau când unul dintre părinți este atins de alienație mintală (existând astfel certitudinea că copilul va purta și el tare mintale).
"Pentru Republica Socialistă România, cu orânduire socială superioară, existența familiilor cu mulți copii reprezintă un imperativ național. De aceea, participarea conștientă a invidivului și a colectivității la realizarea acesui scop înlocuiește evoluția întâmplătoare și inconștientă a dezvoltării familiei și societății."
Ministerul Sănătății, Institutul de Igienă, 1966, broșură tipărită în 75.000 de exemplare
"Întemeind o familie, tinerii sunt datori să privească în viitor cu simț de răspundere, să-și clădească cu grijă fericirea lor și a Patriei."
"În mod firesc, un cuplu tânăr trebuie să aducă pe lume copii, mlădițe proaspete în copacul familiei și al neamului. De aceea, dorim să le atragem atenția că sarcinile nu trebuie evitate și nici întrerupte prin mijlocul brutal și traumatizant care este avortul."
Ministerul Sănătății, Institutul de Igienă, 1966, broșură tipărită în 75.000 de exemplare
“Este absolut greșit ca femeia, și în special femeia tânără, să evite sarcina sau să și-o întrerupă. Evitarea sarcinii poate duce la perturbări serioase neurohormonale și perturbări în viața de familie. Întreruperea sarcinii este dăunătoare în special funcțiilor endocrine și ale aparatului genital.”
“Femeia sănătoasă, căsătorită, ocrotită de legi și ajutată efectiv de regimul nostru trebuie să-și îndeplinească rolul de a crea viață.”
Astfel, dacă în 1967 se înregistrau peste 527 de mii de născuți vii (față de mai puțin de 280 de mii anual, în 1965 și 1966), în prima jumătate a anilor 1970 cifra scăzuse sub 400 de mii.
Deși diminuate, întreruperile de sarcină nu dispăruseră cu totul, în 1972 fiind efectuate peste 380 de mii de avorturi (e adevărat că cifra reprezintă doar o treime din totalul raportat în 1965).
Mortalitatea maternă aproape s-a dublat din 1966 până în 1985, 86% dintre decese fiind datorate avorturilor clandestine.
Alte prevederi legale de înăsprire a regimului legal au fost operate în 1984. Nici acestea nu au determinat decât o creștere infimă a natalității dorite de regim.
Condamnă pe inculpate O.E. - soră medicală, studii 10 clase, neîncadrată politic, fără antecedente penale, căsătorită, doi copii minori - la 2 ani și 6 luni închisoare.
Politica pronatalistă a regimului Ceaușescu, Corina Doboș, Luciana M. Jinga, Florin S. Soare
Condamnă pe inculpata B.L., căsătorită, fără copii minori, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Politica pronatalistă a regimului Ceaușescu, Corina Doboș, Luciana M. Jinga, Florin S. Soare
102 cadre sanitare medii
986 persoane cu alte ocupații
202 persoane fără ocupație
De pildă, între 1969 și 1972 în România s-au produs 1307 de decese maternale de pe urma efectuării de avorturi. Doar 11 dintre acestea avuseseră loc ca urmare a unor întreruperi de sarcină legale.
"Experiența multor țări, inclusiv cea a URSS, arată că o astfel de măsură nu a dus în nicio parte a lumii la vreo creștere reală sau de lungă durată a ratei natalității", scria cotidianul sovietic Pravda în octombrie 1966, desființând practic - chiar de la vârful lagărului comunist! - politicile anti-avort ale regimului de la București.
O notă a Securității din aprilie 1980 descrie dezastrul sistemic din România.
O infecție intra-spitalicească la Maternitatea din Ploiești, produsă în perioada decembrie 1979 - februarie 1980, se soldase cu decesul a 37 de nou-născuți.
O altă infecție intra-spitalicească produsă la Maternitatea Drobeta Turnu-Severin, în ianuarie-martie 1979, se soldase cu îmbolnăvirea a 56 de copii și decesul a 10 dintre ei.
La Maternitatea din Brăila, tot în 1979, fuseseră înregistrate 40 de îmbolnăviri intra-spitalicești la nou-născuți, trei dintre ei decedând.
La Secția nou-născuți a Spitalului Comănești, județul Bacău, un episod infecțios provoca în ianuarie-februarie 1980 moartea a 6 copii, dintr-un număr de 49 de îmbolnăviri.
În 1979, în instituțiile sanitare din Sălaj se înregistraseră 103 îmbolnăviri intra-spitalicești la nou-născuți.
Politica pronatalistă regimului Ceaușescu, Corina Doboș, Luciana M. Jinga, Florin S. Soare
Și în România, după 1990, a fost relaxat regimul legal al întreruperilor de sarcină, fiind eliminate prevederile decretului din 1966 și acceptându-se din nou avorturile la cerere.
Statistica României post-1989 în materie de avorturi revine la un număr foarte mare de întreruperi de sarcină. De ce? În principal, pentru că chiuretajul uterin rămăsese principala metodă de control al planificării. Alte metode de contracepție erau pur și simplu inaccesibile sau - pe fondul educației sanitare precare - necunoscute.
Un studiu arăta la vremea respectivă că, într-un lot de 10.000 de românce, doar 8% foloseau contracepția. Un alt studiu, realizat pe baza unor chestionare trimise în 33 de județe în 1990, arăta un procent de folosire a contracepției de 4,5%.
În 1990, au fost realizate peste 992 de mii de avorturi la cerere.
În 1991, au fost realizate peste 866 de mii de avorturi la cerere.
Nu mai departe însă de a doua jumătate a anului 2021, în părți ale globului care nu au nicio legătură cu temele de comunicare publică ale Moscovei, s-au adoptat legi care restrâng dreptul femeilor la avort. Exemple în acest sens sunt statul american Texas, dar și China comunistă.
În 1993 avortul a devenit ilegal la cererea Papei Ioan Paul al II-lea.
În perioada 2019-2020 s-au făcut 22 de întreruperi de sarcină în spitalele din Irlanda de Nord, în timp ce 1.014 femei au continuat să călătorească în Anglia pentru o întrerupere de sarcină în cadrul unui sistem finanțat de Marea Britanie.
Deși avortul a fost dezincriminat din octombrie 2019, Irlanda de Nord are încă probleme în a oferi servicii care să permită întreruperile de sarcină.
Între timp Partidul Unionist Democrat a propus o nouă lege pentru a preveni avorturile în Irlanda de Nord în cazurile de dizabilități non-fatale.
În 2019, potrivit Ministerului Sănătății, au fost făcute 6.666 de avorturi la cerere.
Propunerea nu a trecut de votul parlamentului. Momentan.
În 2019 ministrul familiei Katalin Novak s-a pronunțat împotriva avortului într-un interviu. Ea a calificat mișcarea pro-alegere drept pro-ucidere și a aplaudat mentalitatea orientată spre familie a Ungariei.
În octombrie 2020 Ungaria a semnat Declarația Consensuală de la Geneva, o declarație anti-avort, alături de Polonia și Belarus, dar și SUA, Sudan, Libia, Arabia Saudită, Uganda, Indonezia, Brazilia. Declarația nu are nicio valoare legală.
Unde suntem și încotro ne îndreptăm?
Dincolo de încadrarea legală, avortul la cerere este și o discuție despre prestații medicale, acces la contracepție sau vederi religioase. Nu sunt multe subiectele de interes public care găzduiesc asemenea intersecții și care poartă atâtea semnificații.
Despre ieri, despre astăzi, dar mai ales despre mâine.
Codul penal din 1 mai 1865 (primul document de acest gen din Principatele Române) incrimina avortul la articolul 246. Prevăzând recluziunea (n.r. - lipsirea de libertate) ca pedeapsă pentru avortul săvârșit de altă persoană decât femeia însărcinată, legiuitorul includea procedura în cadrul crimelor care erau judecate înaintea curților cu jurați.
Același cod din 1865 pedepsea cu închisoare de la 6 luni până la 2 ani femeia care, folosind "mijloacele de lepădare ce i se vor fi arătat ori se vor fi dat spre acest sfârșit", își provoca singură avort.
Sursa: imagoromaniae.ro
Codul penal din 1936 reglementa avortul prin articolele 482 - 485, într-un capitol care viza "crime și delicte contra vieții și integrității corporale". Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, constituia delictul de avort. Pedepsele variau în funcție de existența sau lipsa consimțământului femeii. Pedeapsa pentru femeia însărcinată care își provoca singură avort (sau accepta să i-l facă altă persoană) era diferențiată, în funcție de statutul civil (dacă femeia era sau nu căsătorită).
Prin codul de la 1936 se stabilea că nu constituie avort întreruperea cursului normal al sarcinii făcute pentru salvarea vieții femeii sau când unul dintre părinți este atins de alienație mintală (existând astfel certitudinea că copilul va purta și el tare mintale).
Buletinul Oficial al Marii adunări naționale a Republicii populare române
30 septembrie 1957
Secretarul general al Partidului Comunist Român
1 octombrie 1966
"Pentru Republica Socialistă România, cu orânduire socială superioară, existența familiilor cu mulți copii reprezintă un imperativ național. De aceea, participarea conștientă a invidivului și a colectivității la realizarea acesui scop înlocuiește evoluția întâmplătoare și inconștientă a dezvoltării familiei și societății."
Ministerul Sănătății, Institutul de Igienă, 1966, broșură tipărită în 75.000 de exemplare
2 octombrie 1966
"Întemeind o familie, tinerii sunt datori să privească în viitor cu simț de răspundere, să-și clădească cu grijă fericirea lor și a Patriei."
"În mod firesc, un cuplu tânăr trebuie să aducă pe lume copii, mlădițe proaspete în copacul familiei și al neamului. De aceea, dorim să le atragem atenția că sarcinile nu trebuie evitate și nici întrerupte prin mijlocul brutal și traumatizant care este avortul."
Ministerul Sănătății, Institutul de Igienă, 1966, broșură tipărită în 75.000 de exemplare
2 octombrie 1966
“Este absolut greșit ca femeia, și în special femeia tânără, să evite sarcina sau să și-o întrerupă. Evitarea sarcinii poate duce la perturbări serioase neurohormonale și perturbări în viața de familie. Întreruperea sarcinii este dăunătoare în special funcțiilor endocrine și ale aparatului genital.”
“Femeia sănătoasă, căsătorită, ocrotită de legi și ajutată efectiv de regimul nostru trebuie să-și îndeplinească rolul de a crea viață.”
Directorul Maternității Filantropia
Astfel, dacă în 1967 se înregistrau peste 527 de mii de născuți vii (față de mai puțin de 280 de mii anual, în 1965 și 1966), în prima jumătate a anilor 1970 cifra scăzuse sub 400 de mii.
Deși diminuate, întreruperile de sarcină nu dispăruseră cu totul, în 1972 fiind efectuate peste 380 de mii de avorturi (e adevărat că cifra reprezintă doar o treime din totalul raportat în 1965).
Mortalitatea maternă aproape s-a dublat din 1966 până în 1985, 86% dintre decese fiind datorate avorturilor clandestine.
Alte prevederi legale de înăsprire a regimului legal au fost operate în 1984. Nici acestea nu au determinat decât o creștere infimă a natalității dorite de regim.
Condamnă pe inculpate O.E. - soră medicală, studii 10 clase, neîncadrată politic, fără antecedente penale, căsătorită, doi copii minori - la 2 ani și 6 luni închisoare.
Politica pronatalistă a regimului Ceaușescu, Corina Doboș, Luciana M. Jinga, Florin S. Soare
Condamnă pe inculpata B.L., căsătorită, fără copii minori, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Politica pronatalistă a regimului Ceaușescu, Corina Doboș, Luciana M. Jinga, Florin S. Soare
102 cadre sanitare medii
986 persoane cu alte ocupații
202 persoane fără ocupație
De pildă, între 1969 și 1972 în România s-au produs 1307 de decese maternale de pe urma efectuării de avorturi. Doar 11 dintre acestea avuseseră loc ca urmare a unor întreruperi de sarcină legale.
"Experiența multor țări, inclusiv cea a URSS, arată că o astfel de măsură nu a dus în nicio parte a lumii la vreo creștere reală sau de lungă durată a ratei natalității", scria cotidianul sovietic Pravda în octombrie 1966, desființând practic - chiar de la vârful lagărului comunist! - politicile anti-avort ale regimului de la București.
O notă a Securității din aprilie 1980 descrie dezastrul sistemic din România.
O infecție intra-spitalicească la Maternitatea din Ploiești, produsă în perioada decembrie 1979 - februarie 1980, se soldase cu decesul a 37 de nou-născuți.
O altă infecție intra-spitalicească produsă la Maternitatea Drobeta Turnu-Severin, în ianuarie-martie 1979, se soldase cu îmbolnăvirea a 56 de copii și decesul a 10 dintre ei.
La Maternitatea din Brăila, tot în 1979, fuseseră înregistrate 40 de îmbolnăviri intra-spitalicești la nou-născuți, trei dintre ei decedând.
La Secția nou-născuți a Spitalului Comănești, județul Bacău, un episod infecțios provoca în ianuarie-februarie 1980 moartea a 6 copii, dintr-un număr de 49 de îmbolnăviri.
În 1979, în instituțiile sanitare din Sălaj se înregistraseră 103 îmbolnăviri intra-spitalicești la nou-născuți.
Politica pronatalistă regimului Ceaușescu, Corina Doboș, Luciana M. Jinga, Florin S. Soare
Și în România, după 1990, a fost relaxat regimul legal al întreruperilor de sarcină, fiind eliminate prevederile decretului din 1966 și acceptându-se din nou avorturile la cerere.
Statistica României post-1989 în materie de avorturi revine la un număr foarte mare de întreruperi de sarcină. De ce? În principal, pentru că chiuretajul uterin rămăsese principala metodă de control al planificării. Alte metode de contracepție erau pur și simplu inaccesibile sau - pe fondul educației sanitare precare - necunoscute.
Un studiu arăta la vremea respectivă că, într-un lot de 10.000 de românce, doar 8% foloseau contracepția. Un alt studiu, realizat pe baza unor chestionare trimise în 33 de județe în 1990, arăta un procent de folosire a contracepției de 4,5%.
În 1990, au fost realizate peste 992 de mii de avorturi la cerere.
În 1991, au fost realizate peste 866 de mii de avorturi la cerere.
Nu mai departe însă de a doua jumătate a anului 2021, în părți ale globului care nu au nicio legătură cu temele de comunicare publică ale Moscovei, s-au adoptat legi care restrâng dreptul femeilor la avort. Exemple în acest sens sunt statul american Texas, dar și China comunistă.
În 1993 avortul a devenit ilegal la cererea Papei Ioan Paul al II-lea.
În perioada 2019-2020 s-au făcut 22 de întreruperi de sarcină în spitalele din Irlanda de Nord, în timp ce 1.014 femei au continuat să călătorească în Anglia pentru o întrerupere de sarcină în cadrul unui sistem finanțat de Marea Britanie.
Deși avortul a fost dezincriminat din octombrie 2019, Irlanda de Nord are încă probleme în a oferi servicii care să permită întreruperile de sarcină.
Între timp Partidul Unionist Democrat a propus o nouă lege pentru a preveni avorturile în Irlanda de Nord în cazurile de dizabilități non-fatale.
În 2019, potrivit Ministerului Sănătății, au fost făcute 6.666 de avorturi la cerere.
Propunerea nu a trecut de votul parlamentului. Momentan.
În 2019 ministrul familiei Katalin Novak s-a pronunțat împotriva avortului într-un interviu. Ea a calificat mișcarea pro-alegere drept pro-ucidere și a aplaudat mentalitatea orientată spre familie a Ungariei.
În octombrie 2020 Ungaria a semnat Declarația Consensuală de la Geneva, o declarație anti-avort, alături de Polonia și Belarus, dar și SUA, Sudan, Libia, Arabia Saudită, Uganda, Indonezia, Brazilia. Declarația nu are nicio valoare legală.
